El, Dumnezeu – săracii i se-nchină,
Oglindă-a sorții lor lumești de chin,
Pal Dumnezeu, scuipat, târât în tină,
Sfârșit pe golgota rușinii-n spini.
Pestrițele imagini ce-s pictate
De viață eu le văd de-amurg cuprinse,
Ca umbre tulburi, reci, desfigurate,
Ce sunt, născute-abia, de moarte-nvinse.
Blândă viață crește-n pace
Pas și inimă fug prin verziș
Dorul stă lângă tufiș
Care greu miresme face.
Blândă viață crește-mprejur în liniște
Prin verziș pas și inimă fug.
Dorul zăbovește lângă tufișuri
Care se umplu cu miresme.
La ușă-ascult cu groază desori
Și intru, simt că fuge cineva.
Pe lângă mine ochii-i visători
Privesc de parcă-aiurea m-ar vedea.
Peste-acoperișuri azurul și nori
Ce trec, și în fața ferestrei
Un pom plin de roua din zori,
Îndrăgostiții merg pe lângă tufișuri
Care se umplu cu miresme,
Seara vin oaspeți voioși
De pe un drum amurgit.
În ochii neguroși le arde-un dor
De-o patrie pierdută pe vecie.
Îi mână un destin apăsător
Ce le oferă doar melancolie.
a 2-a variantă
Amintire, speranță-ngropată
Ocrotesc aceste grinzi brune,
Deasupra atârnă dalii
Tot mai calmă reîntoarcere,