Frunzele în ramuri? Prizoniere.
Libere să freamăte? Părere.
Liberă e frunza doar spre toamnă;
Libertatea clipei o condamnă
Superba mea durere,
Atrocele meu nimb,
Voi, remușcări – refugiu pe care nu-l pot cere –
Refuz, exil, tăcere,
Numai Ulise, numai Ulise
Iubise gura care-l hulise.
Doar Penelopa, doar Penelopa
Se-nstrună curcubeul - arc ud de plaoie - peste
Jiláve râpi albastre cu nourii jivine:
Îl prind cu mușchi elastici și cu vânjoase vine,
Din tolbele luminii smulg lung săgeți celeste,
Valuri înflorite și munții la apusul
lunii;
marea piatră alături de nopali
și asfodele;
Oriunde călătoresc, Grecia mă rănește.
La Pilios, cămașa Centaurului,
între castani,
aluneca printre frunze să-mi înfășoare trupul
Dă-mi mâinile tale, dă-mi mâinile tale, dă-mi
mâinile tale.
Am văzut în noapte
Morții mor,
inima mea cu ei.
Auto-mila
în ultima dispoziție se are pe el pământul.
Ziua mea de răbdare
Vă dau, domnule,
nu infirmitate vindecată,
genunchii rupți de plictiseală.
În partea de sus există un pin deformat
el este intenționat și ascultă abisul
cu arbaleta pliată îndoită.