În sumbru pământ se-odihnește străinul cel sfânt,
În mugure gingaș
Tânărului îi crescu dumnezeiescul duh,
Muzica beată a strunelor
Zăpadă neagră, de pe acoperiș curgând;
Se-nmoaie-un deget roșu-n fruntea-ți, și-n sihastre
Odăi cad lin zăpezi etern albastre
Ce pentru-amanți oglinzi defuncte sunt.
Și iar însoțind tânguirea albastră a serii
De-a lungul colinei, pe lângă primăvăratecul iaz –
De parcă deasupra-ar pluti umbrele morților de demult,
Umbre de nobile doamne și de prelați –
Dă-i Duhului văpaia-ți, arzătoare melancolie;
Suspinând se înalță în miezul nopții capul
Pe colina-nverzind primăvăratecă; unde pe vremuri
Un miel blajin și-a vărsat sângele, adânci dureri
Sumbră răsuflare prin crengile verzi
Mici flori albastre, plutind, împresoară
Chipul însinguratului, pasul de aur
Murind sub măslin.
Răsună trompete sub sălcii tăiate, pe unde copii
Se joacă și frunze aleargă. Fior cimitirul trimite.
Flamuri de purpură-n jale de-arțar năruite,
Călăreț de-a lungul secarei trecând, mori pustii.
Omenire pentru guri de tun, bătăi
De tobe, aspri-oșteni cu frunți cernite,
Pași: sânge, pâclă;negru fier, văpăi;
Grea deznădejde, noapte-n minți mâhnite:
Țipând se-aud în seară liliecii,
Pe pajiște doi negri cai aleargă;
Foșnește-arțarul roșu.
În drum drumețului îi iese micul han.
Traducerea Necula Florin Danut
A 5-a variantă