Am încredere în Dumnezeu, ca forţă divină, El mă călăuzeşte în tot ceea ce fac!
Când nu ai de sărbătorit
Sau nu- i destinul însorit,
Deschide sticla cu licoarea
Ce dă minutelor savoarea.
E liniștită noaptea în toamna timpurie,
E luna așezată pe cer , e aurie
Și bolta e străpunsă de-albastre licăriri
Când se destramă-n suflet un ghem cu amintiri.
Între liniște și zgomot
Ne desparte doar un clopot
Și pendulul unui ceas
Ne arată ce- a rămas,
Nerăbdătoare toamnă
Ce nu mai ține seamă
Că azi, în calendar
E luna lui gustar!
Cu flori pastel în gânduri, la trezire
Duci ucigașele tristeți către pieire
Și ziua se anunță să te- înalțe
Spre cerul cu plăcute rezonanțe.
Azi am văzut nucul din vie,
Ce amintiri, copilărie...
Eram nepoată la bunica,
O fată ce nu știa frica.
Printre stelele albastre
Rătăcesc visele noastre
Si doar câteva se-agață
De o stea ca de-o speranță...
În pârg e lanul auriu de grâu,
Un vânt pribeag l- a transformat în râu
Și valuri unduind pe grele spice
Pocnesc a copt semințele alice.
Odată a fost o singurătate anxioasă
Și praful dansa într- un ritm infernal pe o masă,
Secundele băteau toba spartă în timpane
Și gura șoptea tremurând, temător: "De ce, Doamne!"
Închiderea ușoară a pleoapelor,
Undele gândurilor pe suprafața apelor,
Desface brațele dorinței de zbor
După care dureros de tare mi- e dor.