Am încredere în Dumnezeu, ca forţă divină, El mă călăuzeşte în tot ceea ce fac!
Un visător își strânge stelele in noapte,
Îți dăruiește clipe cu praf de lună- n șoapte
Și te îmbrățișează cu visele de- o viață,
Îți dă din frumusețea luminii- n dimineață.
În umbra unui pom pitic,
Maria strânge pic cu pic
Sudoarea zilei, între palme
Și zice-n gând:"Mulțumesc Doamne!"
Viața asta prefăcută
Mă lasă din nou tăcută,
Sechestrată de rutină,
Nu-i nimic să imi convină.
Printre miile de poezii,
Păunescu, plin de fantezii,
A scris « Mama de pământ », cu dor
Să-și mai vadă mama în pridvor.
N-ai vrea să simți că ești din nou copil,
Să te apropii de- un altul tiptil
Și să-i spui" Bau! Te-am speriat cumva?"
Apoi cu el a-ncepe a te juca?
Poezia,
Esența sufletului
În sticluța versurilor.
Iubește, iubește, zorii de zi,
Iubește pe cei care scriu poezii,
Iubește bobocii- atârnați de un ram,
Iubește ce suntem, vom fi și eram.
Uite cum iarăși o zi se arată
Și bucuria de- a fi e curată,
Flori de speranță si gânduri boboci
Nu te mai lasă în pat să te- ntorci!
Tu taci, iubire agățată de crengi,
Liliacul din noaptea insomniilor lungi
Măsoară orbirea din inimile seci...
Și tu? Tot cu nepăsarea de gheață te- ntreci?
Ninge, ninge, ninge, ninge....
Iarna asta ne învinge,
Februarie la mijloc
Ne ia- n brațe într- un joc