Am încredere în Dumnezeu, ca forţă divină, El mă călăuzeşte în tot ceea ce fac!
Cine sunt eu? O întrebare
Ce o ignor sau chiar mă doare
Tot căutând de ani răspuns
În gândul cel mai nepătruns
A trecut timpul de când nu mai ești,
De trei ani tată-n lumile cerești
Ți-e sufletul, aici îți ducem dorul,
A trecut timpul, sa-ncheiat soborul.
Frigul străpunge tăios săptămâna,
Ploaia cu luciu de păcură, luna,
Ne închidem în gânduri zgribulite,
În nopțile umede, nedormite.
Sub plopul ce-a încărunțit
De frigul ce repede-a venit
Lumina nostalgiei toamnei
Reflectă chipul unei doamne.
Când nu ai de sărbătorit
Sau nu- i destinul însorit,
Deschide sticla cu licoarea
Ce dă minutelor savoarea.
E liniștită noaptea în toamna timpurie,
E luna așezată pe cer , e aurie
Și bolta e străpunsă de-albastre licăriri
Când se destramă-n suflet un ghem cu amintiri.
Între liniște și zgomot
Ne desparte doar un clopot
Și pendulul unui ceas
Ne arată ce- a rămas,
Nerăbdătoare toamnă
Ce nu mai ține seamă
Că azi, în calendar
E luna lui gustar!
Cu flori pastel în gânduri, la trezire
Duci ucigașele tristeți către pieire
Și ziua se anunță să te- înalțe
Spre cerul cu plăcute rezonanțe.
Azi am văzut nucul din vie,
Ce amintiri, copilărie...
Eram nepoată la bunica,
O fată ce nu știa frica.