Am încredere în Dumnezeu, ca forţă divină, El mă călăuzeşte în tot ceea ce fac!
A trecut pe stradă timpul
Și s-a dat în lături vântul
Ca să nu îi stea în cale
De la treburile sale.
Între două frunze moarte
Stau speranțele deșarte
Și atârnă de o creangă,
Învelite într- o rugă.
Timpul nu iartă...
Fii frumusețea-n faptă,
Fără răsplată!
Pătratul se înscrie- n cerc
Și fiecare colț încerc
Să- l țin în arcul ideal
Al codrului născut pe deal.
E toamnă și plouă rugina din pomi...
Bacovia- n suflet tristeți îmi imprimi!
Cu capul plecat de-atâta povară
Privești frunze moarte, a mia oară.
Din cioburi de lumină
O umbră ce suspină
Își face diademă
Știind că se destramă.
Cine sunt eu? O întrebare
Ce o ignor sau chiar mă doare
Tot căutând de ani răspuns
În gândul cel mai nepătruns
A trecut timpul de când nu mai ești,
De trei ani tată-n lumile cerești
Ți-e sufletul, aici îți ducem dorul,
A trecut timpul, sa-ncheiat soborul.
Frigul străpunge tăios săptămâna,
Ploaia cu luciu de păcură, luna,
Ne închidem în gânduri zgribulite,
În nopțile umede, nedormite.
Sub plopul ce-a încărunțit
De frigul ce repede-a venit
Lumina nostalgiei toamnei
Reflectă chipul unei doamne.