Am încredere în Dumnezeu, ca forţă divină, El mă călăuzeşte în tot ceea ce fac!
Între cer și pământ
E credința, cuvânt
Spus de om păcătos
Ce acum e sfios
Din punctul de- început pornim
Spre infinitul ce- l dorim
Mai roz, mai violet, lumină...
Născuți fără să vrem, din vină!
Când te aștepți la vreme bună
Și vezi că vine o furtună
Să- ți pui o pelerină mare
De gânduri bune și de soare.
Petale de gânduri
Îmi cad rânduri, rânduri,
Din flori de tăcere
Când vremea o cere.
Ce rost mai are să mă plâng?
Nimeni nu vede ce nătâng
Ne zbuciumă în vijelie
Lanul valorilor din glie...
Nu mai respir de mult și crezi că am murit,
Nu pot să fiu nici azi așa cum ți- ai dorit,
Astfel tu înțelegi ce voal de gândiri ude
Îmi las la infinit ca mintea să- mi inunde.
Copiii gândurilor mari
Deschid urechi și ochii mari
Țintesc spre cerul gurii lumii
Când sugi din sânul stors al mumii.
Într- o vază mică, mică,
Lăcrămioarele își pică
Câte-o floricică strânsă
De durere necuprinsă.
Caută- mă în liliac
Poate o să îți fiu pe plac...
Miroase florile.... Divin!
Parfumul lor e și un chin
O explozie de flori peste crengile- înroșite
Se împrăștia în vânt cu petale zdrențuite,
Legănate crengi zemoase sub o scoarță reînviată
Etalează bucuria primăverii prea fardată.