Am încredere în Dumnezeu, ca forţă divină, El mă călăuzeşte în tot ceea ce fac!
Când vei simți că ața vieții
Nu va mai fi așa întinsă
Să- ți amintești că tinereții
I- ai promis că va fi destinsă
Nu știu cum să stăpânesc
Simțământul pământesc
De durere ce mă- ncearcă...
Lacrimi lasă bluza leoarcă!
Pleoapa mohorâtă cade peste- obrazul de pământ,
Cerul plânge, lacrimi scaldă iarba si copacii- n vânt,
Parcă nu demult, în mai, soarele- ncălzea natura
Iar acum 'și- ascunde fața și ne- arată ce e ura.
Plouă, plouă, plouă, plouă,
De la nouă pân' la două
Și-apoi iar plouă la șase
Până ce cortine-s trase
Și Eminescu trăiește în noi...
De viața e cu soare sau cu ploi,
Tânjește inima la plopii- nalți
Și flori albastre ai vrea să încalți!
Mai frumoasă- i primăvara
În Mai, când purtăm povara
Minunată și mai caldă...
Ori uscată, ori mai udă.
Stai la fereastră și-ți arăți splendoarea,
În fiecare zi îți beau licoarea
De frumusețe si de armonie...
Ești bucuria zilei cu simbrie!
Sub un copac, de flori prea încărcat,
De zumzet de albine- nconjurat,
Petale mii căzute la pământ,
În cor îngână-nmiresmatul cânt...
Azi m- am pieptănat prin gânduri
Și- au ajuns pe foaie rânduri
De idei plouate tare
De aseară...iar nu- i soare!
Câte sentimente-ai strâns și câte priviri și șoapte,
Stând semeață, dar și tristă, din ziuă până în noapte?
Chipul tău, marcat vădit de un pudic sentiment,
Face drumul către tine greu și chiar incoerent.