Am încredere în Dumnezeu, ca forţă divină, El mă călăuzeşte în tot ceea ce fac!
Culori prinse-n gânduri, explozii în suflet,
Imagini prea vii și scurse în scâncet...
E toamnă în versuri dar pomi înfloriți
În inimă prind rădăcini și-s cerniți.
În Ajun ne spălăm fața
Și ne prindem cu speranța
De lumina ce coboară
An de an... si prima oară!
Apăsarea norilor o simțim la colțul pernei
Și cu ochii- ntredeschiși plângem în tristețea strunei,
Ne lipsește soarele bucuriei senin-verde
Și dispare zâmbetul de pe-al zilelor dragi coarde.
Adaugă la ploaia rece,deasă,
Un pom și-o îngrijită casă,
Adaugă la fulgii mari de nea
O sanie și-un cal pe cap c-o stea...
Acele lacrimi au spălat hârtia,
Prea mâzgălită tot cătând tichia...
Mărgăritare-ascunse sub dureri
Nu strălucesc în versuri cu temeri!
Dacă poți s-ajungi la munte
Unde aerul se simte
Mai curat și mai ușor,
Să vorbești c-un simplu nor...
Aici și acolo-mi doresc să exist
Aici veselia nu-mi dă ceasul trist
Și totuși mai vine o clipă în ceas
Când inima-și scoate din mânecă-un as.
Tulburător tablou creat în miez de noapte...
Mi-e frică și mi-e dor de-a buzelor dulci șoapte.
De ce ne năvălesc imagini de pucioasă,
De ce prin pâclă vezi o nemiloasă coasă?
Semănăm cu toamna –n rădăcini
Și ne rămân doar blânzii mărăcini
Atârnați de gânduri cu rugină...
Ne mirăm că la moarte se-nchină
Peste apa care-n valuri
Ajungea șoptind la maluri
O poveste-adevărată
Izvorâtă, neuitată