Am încredere în Dumnezeu, ca forţă divină, El mă călăuzeşte în tot ceea ce fac!
Ca să moară fericită
Floarea albă, ofilită,
Am pus-o după ureche
Să-mi fie în gând pereche.
Te cheamă dar, credința și păstorul
Căci vrei pe cer senin, iară de norul
Umbrește viața ta câte o zi,
Te rogi Lui și Îl cânți în poezii...
Colier de brațe mici e la gâtul unei mame,
Ochii ageri și iubiți caută privirea doamnei,
O guriță mică spune, să audă-ntreaga lume:
“De ce vara i-a luat frunzele uscate toamnei?”
Enervat de inervarea unui anumit organ
Un om trist decide iute să își facă-un mare plan
Pentru-acele mici simtome care-l supărau de-o vreme,
Să nu-și mai ocupe timpul cu bizarele probleme!
Știi...
Aș vrea în somn să-mi vii,
Să imi mângâi visele
Și să-mi calci prin casele
Iarbă fragedă și udă
Vreau să fiu ca tine, crudă,
Să fiu verde-luminoasă!
Pământul, podea în casă,
Pe aleea dintre blocuri, drumul ce-am bătut spre casă
Când eram fata lui tata (domnișoară prea sfioasă),
Am călcat din nou cu pașii unei doamne rătăcite
Printre gânduri și-amintiri, vai ce timpuri fericite!
N-am crezut că un balcon poate fi atât de viu
Şi că poate mângâia tâmple cu păr argintiu...
Fumul de ţigară, ochii ce privesc afară
Ascund gândurile multe care-ncet coboară
Cum pătrunde ea, lumina, prin petalele de flori...
Îți magnetizează ochii iar în suflet ai fiori!
Vrei parcă să-i afli tâlcul și să-i înțelegi misterul,
Vrei să fii o floare mică ca să te-nvelească cerul
Clipă aleasă de Dumnezeu
Să te scobori în propriul tău eu...
Dăruiește-ți giuvaerul
Vieții prins în stingherul