Am încredere în Dumnezeu, ca forţă divină, El mă călăuzeşte în tot ceea ce fac!
Liniștea mută...
Și o muscă ce strănută
Sunt singurele
Care-ți mai numără minutele!
Îmbracă-ţi
gândurile
în cuvinte,
om cu minte!
Gânduri
Și vreo două rânduri
Tulburi...
Cercuri prinse-n cuburi.
Parfum dulce și miros de verde…
Pădurea albă soarelui îi râde,
Cu mantie de vânt alerg călduț
Spre ghiocelul alb și mai micuț!
În chinul din dorinţa de a zbura,
Cu gânduri îndrăzneţe ai îndura
Nimicul din trăiri banale, goale,
Din pietrele ieșite-n a ta cale?
La masa sufletului meu
Stăteam doar eu şi Dumnezeu
Şi ne hrăneam cu fericirea
Cu gustul fin din mântuirea
În dimensiunea vieții, care limită ne pune,
Ne petrecem clipe-n gânduri, chiar de-s rele, chiar de-s bune!
Fiecare, punct cu punct, își trasează-ncet destinul
Și îl crede împlinit, având în vedere planul.
Când ai pus melodia ce porțile deschide
Iubirii către inimi de gheață, insipide,
Senina ta privire, în cerurile-albastre
M-a ridicat uşor, de subţiori, spre astre!
Un buchet de flori de gheaţă ţi-am pus astăzi pe fereastră
Şi le-am dat parfum de nea ca să intre-n casa ta!
Vreau să uiţi că vin cu frigul şi că sunt aşa de aspră,
Vreau să vezi fulgii cei veseli…vor dansa şi-ţi vor cânta!
O fetiță mititică,
Ce de iarnă n-avea frică,
Intr-o zi mult prea geroasă,
Iese-afară, nu stă-n casă.