Am încredere în Dumnezeu, ca forţă divină, El mă călăuzeşte în tot ceea ce fac!
Între sfârșit și început
Mi-am îmbrățișat fruntea cu palmele.
În prima clipă m-am temut…
Degetele îmi vedeau gândurile!
Din nou vorbesc cu Tine-n gând,
Fiindcă nu vreau să vezi plângând
Un suflet zbuciumat, căci doare...
Ai fost pus și Tu la-ncercare!
Iarna pe alee
Este epopee
Căci de două zile
Teii în dantele
Într-o duminică, atunci când crezi că poţi,
Nu mai lăsa timpul să-nvârtă a lui roţi;
Priveşte în oglinda inimii tale
Să-ţi afli a veţii neumblată cale.
Pune-mi în păr ghiocei de fulgi-de-zăpadă, iarnă
Și strânge-mă-n brațele vijeliei de ninsori...
Miezul fierbinte al sufletului călător
Ține cald învelișul ființei mele!
Bate toaca lung în gând...
Frunze-lănci de salcie
N-aş mai vrea s-ascult nicicând,
Tristeţea e vie,
Cenuşiul printre pleoapele de vise pline
Este coborât de nori ce s-au pus cortine.
În noiembrie, trezită parcă prea devreme,
Greu accept de dimineaţă o astfel de vreme!
Frunză, frunză, frunză, frunză...
Tu îmi eşti în toamnă muză
Şi îmi prind de tine gândul,
Mă alinţi ca apa prundul
În noaptea nu prea rece, chiar de-i toamnă,
O nostalgie blândă peste-o doamnă
Coboară…o cuprinde-n văl de ceaţă
Şi-i pune picături de-argint pe faţă.
Mă laşi să te visez la noapte?
Mă laşi să-ţi spun plăcute şoapte
Din visul meu în visul tău,
Să-ţi spun că dragostea mereu