https://ganddinneant.wordpress.com
nu-mi luați toamnele mele
doamnele mele
cu fanare albastre
care-mi luminează trupul
stați
frunzele crescute pe crengile filei
nu le numărați voi tulpinile smulse cu arterele mele
dezgolite de carne de primi pași ai lumii din voi
nisip
M Horlaci
în țărâna cea de taină
și vântul plânge câteodată
cu lacrimi albastre
pe când oceanul tulbură sticla
pe când coșmarul tulbură somnul
și plouă când plouă
pe ramuri
sub ramuri
tristețea agită în ierburi cuvântul
e doar o punte
între da și nu
și care se leagănă
și care se plânge
sărutul tău a împietrit pe buze
să-l mut în palmă mi-e frică
dacă alunecă și devine pământ?
dacă citește povestea primilor muguri?
nu știu nimic despre mine
ochii caută trup și mâinile caută sens
atunci când modelează albastrul
gândul transmite privirii un eres
în lupta unui vas spart
zâmbetul fals trăiește
adânc în carne
cioburile sorb cu nesaț
cuvântul exprimă o flexibilitate spontană
ca o praștie lovește
uriașii de sticlă