Sub vechi coviltire precum nomazii
Am călătorit până la marginea lumii
Căutând aur în prundişul râurilor,
Cutreerând la întâmplare nordwestul
La ţărmul Marilor Lacuri am stat şi am plâns
Aducându-mi aminte de voi, Bărăgan, Mare cea Neagră.
Pe un mal la un ţărm era turnul CN din Toronto
Pe celălalt mal turnul Willis din Chicago
Trecem desculţi pe un pod de lumină
Tălpile noastre s-aprinse de mers
Ducem în spate-o desagă de tină
In partea celaltă a unui nevăzut univers.
Un meşter făurar îmi construia
Ceva în suflet, ceva nevăzut,
Un palat transparent, de vis,
Fără de ziduri, fără de schele
Dimineaţa desculţi alergând
Prin broboanele reci de rouă,
Pe o potecă îngustă, lunecoasă,
Însinguraţi străbătând ţarina
Și noi tot himere de umbră eram,
Pripași ai luminii rătăcind în amurg
Scrânciob de vise, martori ai nopții
Născătoare de sori și de stele.
Lacrimă după lacrimă ca aurul
Topit în retortele de pară
Ale soarelui, ochi luminos de sticlă
Pogorându-se pe nisipul încins
Ne întorceam cu toţii osteniţi
Din întâiul nostru pelerinaj
La peșterile din munții Libanului
Unde încă mai trăiau tainic
Pentru el trecerea prin lume
Fusese doar o scurtă călătorie
Într-o ţară îndepărtată, străină,
Un vis de demult, deja împlinit
Corăbii de lumină ancorate
În porturi îndepărtate ale cerului,
La marginile volatile ale umbrei,
Ale oceanelor fără de țărmuri.