Dumnezeu a creat râul
și râul curge liniștit la vale
dar Dumnezeu nu curge
odată cu râul Dumnezeu
M-aş rupe din evul plăpând
O altă menire să am
Când calul izbânzii aşteaptă
Să tragă cu mine la ham.
Hai, calule, prin lume încă-o dată
Cât aripile noastre nu se rup
Până-n amurguri, calule-n amurguri
Când se desparte sufletul de trup.
Ar trebui să existe undeva
un rai un purgatoriu măcar
pentru victimele nevinovate
pentru cetele de eroi
Noi am crescut în zorii unui ev parșiv
Și sufletul l-am dat nelegiurii vamă
Cei ce n-au mers încolonați cu noi
N-au mai știut de tată și de mamă.
Vei fi un om întârziat.
Ursitoarele au uitat de tine
Pe când ţeseau firul
Subţire de păinanjen
Pe Argeş iar în jos, Neagoe-vodă trece
Dar fără meşteri nouă şi cu Manole zece
Manole meşter faur la toate iscusit
Ne urmărește, Doamne, un miracol
Statuile cioplite în nisip
Cât moartea înflorește-n carne dulce
Și viața crește dincolo de chip.
De-acuma pentru mine s-a cam făcut târziu
Şi am uitat şi grija şi truda şi păcatul.
Aici, la căpătâiul acestei cruci e viu
Şi doar se odihneşte o vreme sus-semnatul.
Celui ce intră singur în noapte
Îi trebuiesc aripi serafice
Pe umeri în loc de brațe
Dar și îngeri fiind tot s-ar rătăci