Tu, Domn în ceruri, proslăvit cu harfe
Din veşnicie stând pe Tronul Sfânt
La început Tu Te-ai mişcat pe ape
Ṣi le-ai făcut pe toate prin Cuvânt.
O, ierburi, înalte, cenuşii,
Unde ne îngropăm pe cei iubiţi
Şi călătoarele noastre trupuri,
Cald lăcaş de înţelegere.
Și iarăși mă însingurez -
O corabie rătăcintă-n amurg.
Valurile, vânturile,
Nu mă vor mai purta
Febrile zariști, convulsii de ape
Zbătându-se ca o inimă
În pieptul pământului.
Sângele purpuriu
Cu vina strânsă din strămoşi
Fără de grai, fără picioare
Port prin coclaurii umbroşi
Destinul meu de târâtoare.
Vă întreb pe voi îngeri de pază
Care zi și noapte stați de priveghe
Cum înfloresc crinii serafici
Din țărâna de pe morminte opacă?
Singuri, străini şi fără călăuză
Am căutat izvoare în pustiu,
Pământul făgăduinţelor,
Patria fără de hotare a viselor,
Eu gata sunt de plecare
Mi-am scos paşaportul şi viza
Dar nu ştiu tărâmul spre care
Mi-oi duce de-acuma valiza.
Poetului e dor de-o grea singurătate
Singurătatea lui nu-i e de-ajuns
El caută în lume o cetate
Acolo unde nimeni n-a pătruns.