Ca jertfa pe cruce a aceleași soarte
Pe care-a avut-o și Iisus Dumnezeu
Acel ce cu moartea călcat-a pre moarte
E sufletul trist al poporului meu.
Tot ce e viu se naște din Cuvânt
Viața de moarte pururi se separă
Că strălucește-n cer și pe pământ
Lumina Lui nicicând crepusculară.
Aseară-un cal mi s-a oprit la poartă
Cu aripile frânte împrejur
El s-a smucit şi s-a desprins din coardă
De infinitul cercului sătul.
De mult la noi zăpada n-a mai căzut pe case
Şi se tot sting luceferi în văi întunecoase.
Lumina nu ajunge întreagă pân’ la zei
Ca niște păsări într-o colivie
Ne repetăm și nimeni nu mai știe.
Cu cât stăm prad-acelorași ispite
Sufletul meu –
Barcă pe apă,
Pe-n râu
Curgator.
Cuvântul ei silabisit.
Neîncăpător în lăcaşurile aurorei.
Deschiderea, dezvăluitoarea
Umbră a trandafirilor roşii.
Şi dacă ne vom stinge cu toţii în morminte
Se va găsi un înger trimis să ne imite.
Va coborî din ceruri un duh în miezul humii
Pasărea
Vine într-o zi o pasăre
Și ne naște.
N-a fost totuși să fie s-ajungem la soroc
Am fost o turmă mică lipsită de noroc.
Ne-a fost ursita tristă, haină și deșartă
Nicicând n-am fost stăpâni pe glie și pe soartă.