Cu talazuri azurii, lapidează stâncile,
Și în spume alburii, barbotează scoicile.
În văzduh doi pescăruși își dispută un stavrid,
Briza răcoroasă-i mană pentru orice individ!
Sunt BFL și ai putea să juri
Că sunt făcut din strugurii maturi
Dar nici măcar nu ne-am intersectat-
Sunt vin, dar nu din cel adevărat!
Tu ești prezent în toate, materiei verigă
Prezența-ți nevăzută azi încă ne intrigă
Prin cuante-ți schimbi menirea de la argint la aur
Din hidrogen în heliu în Soarele cel faur.
De mii și mii de generații,
Angosa, teama și misterul
Chiar și multe elucubrații,
În arhetip sădi modelul.
Codrule, sub umbra ta, vin cu drag a mă plimba,
S-aud tril de păsărele și să mângâi micșunele,
S-aud susur de izvor, tot mereu preumblător,
Să văd muguri de verdeață, sufletul să-mi scoți din ceață.
Bătrânul râu, curge fâșie
Printre câmpii, și munți, și dealuri,
Multe-a văzut și multe știe,
Dar le păstrează-ascunse-n valuri.
Melancolie, dulce agonie,
Tu mă cuprinzi în brațele-ți ades...
Tu poți să fii o simfonie,
Sau un vacarm de ne-nțeles.
A fost odată un măr roditor, cu poame dulci și mari, înmiresmate,
Și un copil gingaș, iscoditor, ce se juca prin crengile-i înrămurate.
În fiecare zi se întâlneau, și se jucau ca doi prieteni buni,
Și uite-așa anii treceau, iar copilașul dispăru-n genuni.
O văd și-acum cu șorțu-n brâu, o tânără mămică,
Era, iar eu un prunc zglobiu, ce nu știam de frică.
Spăla la rufe molcom și atunci când s-odihnea,
Îmi da să sug eu lacom, iar fața ei zâmbea.
Mă uit tot mai rar la televizor
Kitsch-ul e constant, învăluitor,
Vezi doar maneliști și umor anost,
Ce-atâta cultură!...n-are nici un rost!