Povestea mea, iubiți menestreli, e ciudat de banală,
Ea s-a născut dintr-o primăvară de ieri
Și-o rătăcire a vântului pală!
1960
Decius
...
... și dădu un semn Cezarul să-nceapă ale zilei lupte,
mulțimea nerăbdătoare însetată e de sânge,
Dor de români
...
Și-atâta dor îmi este de români,
De-aceia printre care m-am născut,
Trece noaptea
...
Trece noaptea, trece,trece,
Clipe se-mpletesc subit
Ia nu vă mai bateți atât cu pumnii-n piept,
...
Ia nu vă mai bateți atât cu pumnii-n piept,
Că nu faceți nimic pentru această țară,
Virusul
...
Eu încă locuiesc în țara mea,
Căreia-i spun, cu dragoste, natală,
Pofta suverană
...
Vieții noastre însăși suntem prizonieri,
Ne zăvorâm ființa-ntre pofte și dorințe,
Karma
...
Îmi amintesc cum prin anii 90 tot felul de tembeli apăreau pe canalele TV, aburindu-ne cu ”binefacerile” privatizărilor ”strategice”, pentru ca populația să accepte mai ușor, de fapt nimic altceva decât jefuirea României în cel mai barbar mod cu putință. Iar asasinii economici veniți ”de dincolo” erau prezentați ca niște ”salvatori ai neamului” Cele mai multe dintre acele jigogii mai trăiesc. Chiar bătrâni , ca și Iliescu sau Roman, Văcăroiu sau Măgureanu, merită nu pensiile nesimțite pe care le primesc, ci câte un glonț în ceafă, ca de altfel majoritatea șacalilor care au participat la administrarea țării în ultimii 30 de ani. Oricum, pe toți istoria îi va consemna ca fiind călăii României. Iar dacă nu-i va consemna istoria, îi vom ține noi minte. Karma lor e atât de grea, încât nici 100 generații de urmași n-ar fi suficiente ca prin suferință să spele monstruozitățile înaintașilor lor.
...
Când în urma mea, se va închide poarta,
...
Când în urma mea, se va închide poarta,
Și vei auzi cum clănțăne zăvorul,
Nu e nevoie să ne ucideți!
...
Retrageți-vă virușii de din arenă!
Nu e nevoie să ne ucideți!
Rugă
...
Privind atent la ceilalți, pot să reflectez,
N-aș vrea Doamne și eu ca ei să par,