Povestea mea, iubiți menestreli, e ciudat de banală,
Ea s-a născut dintr-o primăvară de ieri
Și-o rătăcire a vântului pală!
1960
Nu suntem frați
...
Români suntem, dar nu și frați,
ție, nu-ți sunt frate eu,
Acum
Tu mi-ai fost nesomnul nopților senine
în acei ani de foc ai tinereții mele,
De unde-ai știut tu, oare?
De unde-ai știut tu oare, că sunt același, de demult,
când la privirea-ți visătoare, eu îți rămâneam tăcut?
Când anii s-or duce...
(Sorinei)
Când anii s-or duce și noi n-om mai fii
Veniți să zidim minunate altare!
Veniți să zidim minunate altare,
pe care să-aducem jertfe și plângeri,
Îndrăzneala
”Fiți îndrăzneți cum am fost Eu”,
ne-a spus El cândva, de mult
Ne naștem spre moarte, cu suflet de lemn,
Viața uneori este urâtă și grea,
cu oase ce dor, cu amintiri care dor,
Ce scurtă-i clipa fericită, ce lungă-i clipa care doare!
Cum curg ale vieții clipe, spre orizonturi, rând pe rând,
nici n-ai timp destul să-i afli fiecăreia, vreun rost,
Nemuritorul
I-a tot jenat prezența ta
în viața lor, în lumea lor,
Crucea anilor pierduți
Dacă adun toți anii și mi-i așez pe piept,
acei ani de demult, când încă nu ne-aveam,