fă-mi Tu, Doamne, codrul casă
'coperiş cu frunză deasă
voaluri fie-mi numai norii
muc de de lumânare zorii
Ce dor te poartă ?
Ce dor te poartă, pasăre măiastră
pe-aripi de vânt? Spre care orizont
din lut, în lut ...
O rană-n lut
e pasul meu
Cavale tânguie prin munte,
Brăzdând cu mult prea lungi suspine,
Tăcerea crestelor cărunte,
Eu plec, gândindu-mă la tine.
fă o stea s-aprindă focul
să îmi ard în el norocul
fumul să ridice-n aer
al tristeţii mele caier
Mai dă-mi din când în când de veste
să cred că totu-i ca-n trecut
când mori de vânt ţeseau poveste
cum alta nu era-n ţinut.
zboară gând până departe
până dincolo, la moarte
şi peţeşte-o pentru mine
spune-i că ursitu-i vine
Doina primului Amin
de-acum mi-oi face codrul casă
acoperiş cu frunză deasă