E necredinţa-n Tine un act de libertate?
E împlinit acela care refuză legi,
Sau neglijat şi despot Te simte când alegi
Pe cei ce-Ţi cred orbeşte cuvântul, o cetate?
Frământă fiecare nevoia de-a pătrunde
Cotloanele luminii până-n apus de neguri
Grăbiţi, culegem cioburi şi nicidecum întreguri.
Când nu ştii întrebarea, cum ai putea răspunde?
Cărarea lor e vântul şi iarbă le e piatra,
Se-adapă doar din nouri privind spre infinit,
Nimic nu-i poate smulge din steiul unde vatra,
Lumini primeşte oaspeţi, din soare răsărit.
Mareele de galben au potopit câmpia.
De purpură atoluri, în larg, o decorează,
Mirifice pasteluri sub cerul de amiază,
Adoră să plătească privirilor simbria.
Nu poţi ascunde clipei adevărul.
Dacă nu-l vrei, el tot la fel există!
Istoria, cu el, ne pare tristă,
Nu Dumnezeu îi dase Evei mărul ?
Atârnă-n grele juguri nori de ploaie
Peste pământ, surpându-l sub torente
Compuse din pâraie purulente,
În curgerea băloasă prin noroaie.
Nu aruncaţi spre cer cu piatra,
Mânaţi de greu şi umilinţă,
Nici nu vă pierdeţi din credinţă,
Din el aţi supt întâi colastra !
Mereu în calea vremii, i-am dat prinos toţi morţii,
Nu doar obolul simplu al traiului curat,
Ci mai ales pe-aceia ce-au stat în pragul porţii,
Să fie pace-n ţară şi bogăţie-n sat.
Eu nu privesc ca Ianus cu teamă împrejur,
Pun sigur pas pe calea sau drumul ce aleg,
Chiar dacă greu m-aşteaptă şi rele prind contur,
Merg fără ezitare spre rod să îl culeg.
Zi, noapte, saţ sau foame şi veghe, adormire,
Ni-i rânduită calea spre nedoritul hău,
De serbedele borne, azi bine, mâine rău,
Jaloane nemiloase pe calea spre-mplinire.