Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CCCLXIV

Pentru cei care fiecare zi este o luni
Pentru cei care ploua când este o zi senină
Pentru cei care sunt speciali printre comuni
Pentru cei ce dorm doar în nopțile cu lună plină

Cafeaua mea din ceașca goală
Ești tu de când m-ai părăsit …
Cât am băut din a ta poală,
Cât m-am fript și cât m-ai aburit…

De sub tălpi ne strigă lutul
Șiroind sânge jerfit,
Sărutări el vrea pe trupul
Plin de răni și otrăvit!

surâsul tău
frumoaso
mi-a smuls
sufletul

Ieslea e locașul intru care
Soarele vieților apare.
Universu-i plin de-a Lui Lumină
Și de armonia cea divină .

1. RUGĂCIUNE
Oh, Doamne, am venit la Tine
Cu rugăminți nenumărate
Și-ți mulțumesc că, dintre toate,

Inocență în stropi de ploaie și piele albă rece,
Mă privești în timp ce eu treptat,
Într-un sunet asurzitor dispar
Pentru că simt că mă înfioară aceasta iubire

O explozie de flori peste crengile- înroșite
Se împrăștia în vânt cu petale zdrențuite,
Legănate crengi zemoase sub o scoarță reînviată
Etalează bucuria primăverii prea fardată.

Dimineață, o să-i mulțumesc soarelui.

Ziua s-a ascuns cu ploaie cu tot.
Oamenii vor adormi cu umbrele lor,

Asemeni unei flori...

Îmi permit să te uit,
Dar tu n-ai niciun drept
Să-mi uiți chipul iubit
Și sufletul înțelept.

În vârf de deal, la margine de țintirim,
Acolo unde sunt cei dragi, care-au plecat,
Cu ochii-n lacrimi, plini de dor, noi ne oprim
Ca să le spunem că nicicum nu i-am uitat.

Bună,
azi sunt cu mintea în humă.
Cu capul îngropat
până-n gât

De-ar fi  așa să nu m-amăgesti
Acum aveam  o  iubire ca în povesti
Uneori reușești să mă calmezi
Alteori doar să rănești

Paşi, lângă umbre de ochi

“A fi”, lângă zări necuvinte,

O ultimă țigară, mi-am spus,
Cu mâna tremurându-mi ușor spre pachet.
Picuri cădeau mărunt,
Într-un tablou cenușiu, pictat de brumă.