Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: XCI

Stele albe au surâsul razelor ce-au picurat
Din lumina soarelui care roua le-a uscat…
În mierea de aur strânsă pentru gâze zgomotoase
E izvorul purității strâns în marea de mătase.

Se zbuciumă marea
Zurlie, nervoasă,
Şi plină de spumă
E tristă mireasă.

Într-un periplu zbuciumat
prin existența relativă,
doar amintiri am adunat
cu iz de dragoste fictivă.

Din faună, în mine,
Un lup flămând revine,

Se naşte şi renaşte,

Alerg prin viaţă ca o frunză,
Ca un ecou spre zări albastre
Şi-n mâna mea opresc o briză,
S-alinte dorurile noastre.

Flori de suferință
Cu mireasmă amețitoare
Îmbracă într-o haină galbenă și grea sufletul pietrificat.

Iubirea e mai rece decât moartea
Văzută prin ochiul de sticlă
Al unui marinar beţiv de mare
Şi îndrăgostit de rom

Joc șah cu îngerul de pază
eternitatea trece mai ușor
eu mut un cântec el o rază
și Dumnezeu se uită la vizor

Când doi îndrăgostiți se întâlnesc

Să te cuprind în brațe pentr-o clipă?
Ce mult mi-aş mai dori şi doar un ceas

La ceas târziu,ștergându-mi geana sub umbra unui vis fugar
Rugând pământul să mă rabde încă o noapte fără tine
Îmi scutur trupul de emoții..în noaptea ce mă strigă iar
Prădalnică singuratate..de ce să lăcrimez îmi vine?!