Ajungând la marginea unui cartier mărginaş, sub luminile unei lămpi de gaz, simţii o mînă strecurându-mi-se încet pe sub braţ, şi auzii o voce spunându-mi la[...]
Viaţa e un spital în care fiecare bolnav e stăpânit de rîvna de a-şi schimba patul. Unul vrea să se canonească în faţa sobei, altul crede că s-ar vindeca[...]
Cincisprezece zile mă închisesem în cameră, şi mă înconjurasem de cărţi pe vremea aceea la modă (sunt de atunci şaisprezece sau şaptesprezece ani); de[...]
Un port e un loc incîntător pentru un suflet obosit de lupta vieţii. Întinsul cerului, arhitectura mobilă a norilor, schimbătoarele coloraţii ale mării,[...]
Într-un budoar de bărbaţi, adică într-un fumoar alături de-un tripou elegant, patru oameni fumau şi beau. Nu erau nici tocmai tineri, nici tocmai bătrîni, nici[...]
Tudorel era un ciobănaş de vreo zece anişori, prin isteţimea lui scăpase în mai multe rânduri vacile şi oile salului din ghearele unor lupi. Nu ştia nici de[...]
Sunt glumeață în seara asta. M-am intors acasa chitită să scriu nimicuri despre mine la calculator…
În „dex”, empatia are şapte definiții sau mai bine zis şapte definiri care se completează şi argumentează reciproc.
Pe un zăduf de nămiez, la un han, cum erau în vremuri hanurile, a poposit un flăcău, drumeţ sărac, ostenit şi prăfuit. Cum a sosit, răsuflând greu de[...]
Nouă ceasuri şi nouă minute... Peste şase minute pleacă trenul. Un minut încă şi se-nchide casa. Repede-mi iau biletul, ies pe peron, alerg la tren, sunt în[...]
Moftul român vrea şi trebuie să fie cronica vremii în care i-e dat să trăiască, sub soarele totdeauna vesel al acestei adesea mâhnite patrii. Istoricul viitor,[...]
Cu toate că mănăstirea Polovracilor nu este din cele însemnate ale Micii Valahii, dar poziţia ei şi frumoasa peşteră de stalactiţi ce se află acolo o fac[...]
După o şedere de o zi şi o noapte, plecând de la Mânăstirea Dintr-un Lemn şi vizitând în treacăt un alt schit de maici, ce se cheamă Surpatele1 sosirăm pe la[...]
Sunt câţiva ani de când pentru păcatele mele mă aflam înrolat sub steagurile armiei noastre. Dumnezeu să ierte pe aceia care, socotindu-mă destinat a apăra[...]
Ca o floare era fata împăratului între florile ei, şi flori de cîmp ori flori rare de grădină, toate-şi întorceau faţa spre dînsa ca spre o stăpînă. Şi[...]
Majestuos îşi înalţă fruntea, în ziua aceasta primăvăratecă şi îndulcită de soare, bătrânul cedru din Grădina Plantelor şi freamătă căutând în zări[...]
Mamă! Ce puţin am rostit numele tău şi cît de vag îmi aduc aminte de tine... O negură te învăluie şi parcă din neguri e urzit şi conturul tău.
Dacofobia legendarilor din legendele nescrise, alimentează mărețul sentiment de identitate națională... Sunt gândurile mele din viitor... Un viitor atât de prezent[...]
Cea mai mare parte din comoara sensibilităţii şi imaginaţiei poeţilor este moştenirea directă a sufletului delicat, blând şi iubitor al mamelor. Dar care poet,[...]
Deodată, la sud, sub soarele torid, se făcea că mă aflu într-o hacienda, pe iarba vânătă de vară.
Era odată o capră cu trei iezi. În timp ce își făcea pedichiura, și-a adus aminte că văzuse o reclamă la TV despre un Mall deschis recent în zonă. S-a gândit[...]