La Alba-Iulia-n Cetate
Cernea zăpada pe păcate,
În negre secole-ngropate,
Pe umbre-n moarte, deşteptate,
În sâmbăta morţilor – singur
Înconjurat de umbrele lor.
Primul, nevăzut, chipul
Pe care întâi l-am văzut
Singur, în casa părinţilor...
Jur-împrejur, numai icoane şi umbre...
În fruntea lor – Brad Teodor, bunicul,
Soldatul chezaro-crăiesc abia întors,
(In memoriam Radu Brateş)
Blajul nostru cel de toate zilele
Dă-ni-l, Doamne, înapoi aşa cum a fost
(Colegelor şi colegilor din 1948
La Blaj nu ne întoarcem. N-am plecat!
Era în noi încă de-atunci, de când
(Nepoatelor mele)
Ninsorile de-acasă, când vin, te iau cu ele
Din dealul cât un munte-al copilăriei mele
Când intru-n curtea veche, nu mai vin
Să-mi iasă înainte nici mama, nici bunicul.
Am rătăcit cumva în ţintirim?
De fac un pas, m-aşteaptă pustiul şi nimicul?
Ajuns din nou acasă, mă-ntâmpină cocoşii
Din turnul vechi al nopţii anunţând
Că m-am întors să-mi întâlnesc strămoşii
Ascunşi cu toţi pe-aici, pe sub pământ.
„...La apa Vavilonului...”
tulburând clipele somnului
ghiersu’îl zideai la lumânare
semn de duh în răbdare.
... la Tomis, pătimite zile
pe ţărm în viscolul ateu
gândeam la timpul fariseu
visând la faptele-mi virile