Nu vă speriaţi, umbrele mele
nu vă neliniştiţi, staţi împuşcate acolo
odihniţi-vă sângele fărâmiţat. E secolul
care se dărâmă înălţându-se
Eşti Vârful vârfului de dor
Tu, neatins de-a mea cădere
eşti Marea vrere peste vrere
Stăpâne al stăpânilor
(Mie însumi)
Fără-ncetare, din înalt
timp-fără-timp în mine cade
Aici, la ţărmul mării
scrutez întinderile
încercând să descopăr
ceva, dar parcă înadins
Orologiul sufletului
masoară timpul în amintiri...
a mai trecut un minut,
dar timpul din suflet
Soarele,
de plină vară
îşi lepădase căldura,
risipindu-şi razele fierbinţi
Tufişuri verzui...
Umbrele negre-ale stâncilor
cad pe pământ...
Câmpuri cu mirişti rostogolite
Degetele tale
mi-au oprit privirea.
Degetele tale
Vorbeşte ce trebuie,
vorbeşte când trebuie,
oratoria ta sǎ fie oratoria faptei.
Lasǎ pe alţii sǎ vorbeascǎ tu fǎptuieşte!
Aceastǎ cǎmaşă de oţel
este sinteza eticii
şi a luptei creştinilor
care au plǎtit