Aș vrea să pot picta cu stele
Ce simte ea inima mea
Aș vrea s-ajung până la ele
Să-ți lumineze dragostea.
Ești gândul meu, plin de iubire,
În inimă, te port mereu,
Te-mbrac în dulcea, fericire,
Și scriu numele tău în cerul meu.
Mi-e tare dor de satul meu
Unde am trăit şi greu şi bine,
Nu pot uita leagănul meu
De unde am plecat în lume.
Departe sunt de casă,
De toţi cei dragi departe
Mereu îmi zboară gândul,
Nu vrea să stea în carte.
Cerul închis zăpadă toarnă
Peste oraşul cenuşiu ca plumbul
Şi murdăria o astupă sumbru,
Ce trist e albul care se răstoarnă!
Ce repede a trecut timpul
De când în lume am plecat,
Nu mai recunosc azi satul
Pustiu şi tare supărat.
Lângă biserică, în cimitir
E linişte, e pace şi tăcere
Şi toate anotimpurile plâng
Cu mine şi a mea durere.
În fine sunt satisfăcut,
Statuia mea arată bine,
Mâine toţi oamenii din lume
Vin ca să vadă ce-am făcut!
Timpul îşi neagă veşnicia
Şi se înclină resemnat,
Orele îşi pierd ucenicia
Bătând în ritmul lor ciudat.
Am pornit
în căutarea gândului.
Mă gândesc
în ce parte să o iau...