Rădăcini de Amintiri,
sapă adânc în Sufletele Clipelor,
care cerșesc Cerului,
câte o frântură,
Petale de primăveri,
ni se preling înecate,
în roua Cuvintelor,
ce-și spală Înțelesurile,
Rătăcit printre meandrele,
Jocurilor de Vise ruginte,
ale Deșertăciunilor,
acestei Lumi vândute,
Alerg fără oprire,
prin mine însumi,
încercând să ajung,
la gara Adevărului,
Lasă-mi lanțurile ruginite,
ale Destinului,
de care-mi este legată,
Cumpăna Viitorului,
Scări de Amintiri,
ce nu se mai pot sprijini pe nimic,
cad peste fruntea Speranțelor,
strivindu-le,
Erai atât de mult Vis,
înecat într-o Lacrimă de Amintire,
încât oricât aș fi încercat,
să te salvez,
Lasă-mi un semn,
pe Inima de Vânt,
a Ridurilor Așteptării,
din gara Cuvântului,
Orbit de strălucirea Singurătății,
nu mai știam încotro să alerg,
de mine însămi,
atunci când au început,
Pași de pustiu,
lipiți de ferestrele mereu închise,
ale Dorințelor,
se adâncesc,