Cădem adesea,
în imponderabilitatea,
șanțurilor adânci de Priviri,
prin care navigăm,
Întotdeauna ne-am dorit,
să ne înfățișăm Morții,
după ultima modă,
purtând la gâturile arcuite,
Promisuni putrede,
foșnesc printre ramurile Gândurilor,
acestei Toamne a Singurătății,
unde bruma Viselor,
Așteptări zadarnice,
în gările fără nume ale Clipelor,
prin care ne ascundem,
de noi înșine,
Tărâmuri de Lumină Divină,
ni se desfășoară înaintea Iubirii,
care ne îmbrățișează,
cu Sfințenia ei,
Raze de Dor,
ne scaldă Singurătatea,
care ne îmbracă,
Norii Gândurilor,
Vorbe înecate-n Inimi de Vânt,
sunt duse,
odată cu stelele căzătoare,
ale Viitorului,
Zei fragili de Clipe,
sunt arși pe rugurile Uitării,
din templele Inimilor de Vânt,
unde li se aduc drept ofrande,
Scenele putrede și triste,
ale Viselor,
încă-și mai așteaptă,
Cuvintele,
Străluciri false,
împânzesc cu poleiala,
Privirilor pierdute,
vitrinele Statuilor Vivante,