Zâmbește Rază de Lumină Divină,
Buchetelor de Sentimente,
pe care ți le-aș fi dăruit,
odată cu fiecare Eternitate de Clipă,
Învață-mă să-ți sculptez,
Norii Gândurilor,
atunci când mi se încruntă,
peste Privirea Sentimentelor,
Zări pierdute-n flăcările,
Zilelor fără adăpost,
ale Cuvintelor ce tremură de frig,
pe bolta Destinului prăfuit,
Ninge-mă Amintire,
cu fulgii mari și apoși,
ai Lacrimilor unui Timp,
pe care l-am întâlnit,
Clepsidre însetate de Timp,
așteaptă nerăbdătoare,
porția de Zile,
pe care o servește,
Adevăr de Lumină,
lasă-mi Divinitatea mea decăzută,
din întruparea Cuvântului,
să-ți îmbrățișeze,
Trandafiri sculptați de Vise,
pe țărmurile Inimilor,
unor Cuvinte,
din buchetele Speranțelor,
N-am crezut Iubire,
că poți fi o Toamnă,
care-și taie nervurile Zilelor,
din venele propriilor frunze,
Lacăte ferecate de Priviri,
își poartă cheile nepotrivite,
la brațul Ochelarilor orbi,
pe care-i însoțim de fiecare dată,
Promisiuni spulberate,
de vânturile reci și surde,
ale Iernii din Cuvintele noastre,
tot mai înghețate și triste,