Ceruri vândute pe nimic,
tarabelor Disperării,
fără nici un acoperiș,
în afară de Zilele fără adăpost,
Ani răsfățați,
de Moartea,
care știe câte Respirații,
a primit ca dar,
Rătăciți prin Cimitirele de Cuvinte,
căutăm propriul cavou al Fericirii,
al cărei nume este ascuns,
pentru a nu-i fi pângărită,
Zori însângerați,
de la rănile adânci ale Singurătății,
care își conduce propria Noapte,
atât de beată,
Orizonturi șterse în mare grabă,
de pe mesele Gândurilor,
ca să nu ne păteze,
Cămășile Privirilor,
Zori de spini,
culeși pentru coroanele Disperării,
ce urmează a fi așezate,
pe frunțile transpirate și reci,