Aripi de Vânt,
lovesc cu tărie Cerurile Cuvintelor,
tot mai încărcate de Norii de plumb,
ai Așteptărilor,
Vino să ne îmbătăm,
cu cănile de pustiu,
ale Absurdului,
care ne-a mai rămas de băut,
Ferestre de Vise,
Închise Zorilor ce vor să le treacă pragul,
Nesfârșirii,
din Ochii statuilor de Cuvinte,
Urme tocite,
de Pașii Nimănui,
pe care-i purtăm abătuți,
în brațele Iubirii apuse,
Neînțelesuri rupte,
din calendarele Lacrimilor de Vânt,
ale Zilelor fără adăpost,
din Zodia Norocului bolnav,
Nori de Cuvinte,
rătăcite pe Cerul Speranțelor,
tot mai întunecoase și reci,
încep să-și verse,
Nervuri ce-abia își mai pot susține,
propriile frunze ale Gândurilor,
îngălbenite,
ce cad în Neantul din noi înșine,
Pierdut printre Inimi de Asfalt,
încerc să îmbrățișez,
Privirile roților rătăcite,
ale Viselor,
Ploua cu greață,
din Privirile obscure,
ale Întunericului,
care îți lăsase Pașii grei,
Spini de Amintiri,
ascuțiți de indiferența,
cărbunilor de Gânduri,
arși de Noaptea friguroasă,