De pe ochi ridici închisă
Languroasa, lungă geană,
Rai de fericiri promise
Și de tainică dojană.
De ce mă-ndrept ș-acum la tine iarăș?
Căci făr- de tine n-am de spus nimică...
Și azi nu-mi pasă lumea ce-o să zică
De-acest poem, în contră-mi, spre ocară-și.
Cum oceanu-ntărâtat turbatu-i! -
Răcnind înalță brațele-i spumate,
De nori s-acață, -n bolta lumei bate,
Până furtuna-l reîmpinge-n patu-i.
Cu pânzele-atârnate
În liniște de vânt,
Corabia străbate
Departe pe pământ.
Cu gândiri și cu imagini
Înnegrit-am multe pagini:
Ș-ale cărții, ș-ale vieții,
Chiar din zorii tinereții.
Colinde, colinde!
E vremea colindelor
Căci gheața se’ntinde
Asemeni oglinzilor.
[ II ]
Trecură ani. E noapte. În camera bogată,
Pe-un pat alb ca zăpada, copila sta măreț.
[ I ]
Zadarnic fete mândre zâmbind cutreier sala
Și muzică-i și visuri și farmec îndelung.
Din munți bătrâni și din păduri mărețe
Se nasc izvoare, ropotind se plimbă,
Deprind pe rând oceanica lor limbă
Și sunt în codri pustnici cântărețe.
Norul ţipă, marea latră,
Pleoscăind de stânci în veci,
Şi scheletele de piatră,
În natura cea maratră,