Nebănuite statui urcau şi coborau de insomnie torturate:
"Întâia mâhnire din întâia nădejde se naşte!"
"Voi fi cât voi! ― le-am răspuns.
Cât am fost,
cât n-am fost…?!
stăpâni în tăria visărilor noastre, strângând cu uşa cuvintele şi trăgând pe roată înţelesul lor blând, ca pe-o mărire de faptă a acestor milenii iţite din leacuri şi spaime ridicate în cerul fericit al gurii, unde se fac şi se desfac, rând pe rând, lumile ― părtaşe, astăzi, la singurătatea noastră şi-a lor…
Să nu crezi, Toma, nimic! —
din trestia fierbinte a poeziei, această armată timidă ce zilnic se aruncă în gol de la fereastra mea, şi de care lumea avea să se teamă.
Un şir nesfârşit de saluturi, în piatră şi bronz, vor fumega de acum în cinstea mea, dar cărei vorbiri duc eu greul,
o, simplă sudoare a cercului de cretă…!,
Ce-am făcut, ce n-am făcut...,
mi-am visat, în grabă, inima,
ca pe o lampă încercuită de fluturi,
și-am auzit-o strigând:
Sufletele cad, unul câte unul, pe scări,
lovindu-şi înălţarea: "Nefericească-ne sarea din adâncuri
de mări! "
1.
Tu uită să te naşti din haos...! ― dimineaţa de azi doar aluzie la dimineaţa de mâine este. Înfrigurarea aceluiaşi chip se descifrează în apă, miracolul de pe faţa copilului se citeşte-n cer.
O muzică imprecisă, urmând drumul abatorului, poartă în pântece Marele Adevăr:
Mă înalț pe cerul propriu
și descopăr esența jucăriilor,
grandoarea fleacurilor,
eul donquijotesc al lumii...
Magistrul, înainte de a opri Orologiul, mi-a spus:
"Priveşte-l! Castul şi culpa îi locuiesc deopotrivă citadela ― miezul fierbinte. În spatele său doarme o lume dezgolită care adulmecă din propria ei sevă greutatea marmurei.
Iată miracolul: tigve înnorate înţeleg obrazul jovial şi-a ciceronelui corpolenţă. Durerea din coşul pieptului este şi ea o dramă: dezvăluie viaţa lăuntrică ― năvodul în care singur te-ai prins. Maxilare de porţelan muşcă din voluptatea cărnii imprimându-i zvâcnirea atât de mult dorită ―
Un zeu vlăguit se narcisea în mine,
iar eu copilăream, copilăream...,
purtându-mi umbra pe dinăuntru
și aruncând cenușa cuvintelor în râuri,
„Știți…”
Și eu rostogoleam timpul de la o tâmplă la cealaltă tâmplă,
de la alfa la omega, și înapoi,
de dinspre lumea tocmai apusă spre lumea cealaltă, spre zorii promiși,