Lacul Oglinzii, întins peste mile şi mile,
Este acoperit de florile de lotus în plină înflorire.
În prima lună a verii, Xi Shi le culege surâzând,
Urmărită de o mulţime de ochi de pe malul râului Yuoye.
Am ajuns aici asemeni unui pribeag,
gândindu-mă acasă,
amintindu-mi de îndepărtatul Ch'ang-an.
Şi chiar atunci, din adâncul Pavilionului Egretei Galbene,
Frumoasa Lo Fo din ţinutul de vest
Culege frunze de dud pe malul apei.
Mâna ei albă se întinde peste ramurile verzi;
Lumina aurie a soarelui învăluie rochia-i roză.
Mă întrebi de ce locuiesc pe muntele verde;
Zâmbesc şi nu răspund, pentru că inima mea este lipsită de griji.
Aşa cum frunzele de piersic curg în avalul râului şi sunt duse nu se ştie unde,
Eu trăiesc într-o lume aparte – care nu se află întru totul printre oameni.
Cum bem împreună,
în vreme ce florile de munte îşi desfac petalele,
noi golim cupă după cupă
până când eu sunt deja beat şi somnoros –
În vis, Chuang Tzu a devenit fluture,
Iar, la trezire, fluturele a devenit Chuang Tzu.
Cine a fost real, fluturele sau omul?
Cine poate spune care e finalul nesfârşitei transformări a lumii?
Priveşte cum apele Fluviului Galben coboară din cer,
Intrând în ocean pentru a nu mai reveni niciodată.
Priveşte ecluzele strălucind ca nişte oglinzi acolo sus, în munţi,
Mătase neagră azi dimineaţă, acum se alintă-n argint.
M-am despărţit de tine, bătrâne prieten,
la Pavilionul Egretei Galbene.
Ai plecat, prin aburii unui martie în floare,
în josul râului spre Yang-chou:
Din patul meu
Văd lumina lunii
Acoperind pământul
Ca un strat de brumă:
În lumea asta viaţa-i doar un vis;
N-am de gând s-o risipesc cu niciun fel de munci sau de griji.
Altfel spus, am fost beat toată ziua,
Dormind pe pridvorul din faţa uşii mele.