I-am văzut întâi picioarele
lipăind pe parchetul gol. I-am văzut rotulele
rotindu-se ca niște mecanisme
puse în funcțiune de niște pârghii nevăzute.
Cineva bate cuie în apă ca în propriile sale tălpi.
Cineva întoarce pe dos apa ca pe propriul său suflet.
Cineva priponește apa de mal și pleacă tăcut în josul rîului.
Cineva atîrnă de pereți apa și se întinde în pat.
La o măsuță joasă stau liniștit și-mi beau ceaiul.
Ceilalți își fac
baia de aburi: privesc trupurile lor goale
cum trec prin fața mea și dispar dincolo
Pe un deal alb mi-am înălțat casă roșie.
Roșu am vopsit-o pe dinafară. Roșu, înăuntru.
Alb la față, îmi privesc mîna.
Cu unghia am zgîriat pe perete:
Vechii eleni care înfruntau
soarele dogoritor și vânturile mării
își legau de frânghii
trupurile lor înnegrite de catarg,
Oare de ce confund mereu
șoldurile de jamon iberico de pienso
frumos expuse pe rafturile
și vitrinele magazinelor
Nu cumva, l-am întrebat pe președinte,
aveți și dumneavoastră,
ca și tânărul Stalin,
două degetele lipite între ele la piciorul stâng
Îmi acopăr cu mâinile chipul
și izbucnesc în râs, apoi în plâns,
în timp ce lucrurile din casă:
masa, patul, veioza, pălăria,
Și atunci tăcerea și-a ridicat chipul și a vorbit.
Broboane mari de sudoare
amestecate cu tăcere s-au desprins
de pe tâmplele ei albite de lumina lunii
Târziu, am văzut că nu erau ființe,
ci gesturile tăcute ale apusului...
ca un zeu uitat în adâncul timpului,
cerea ajutor.