Cei mai mulţi stau livizi în casele lor,
ca bătrîneţea cînd te naşti
în copilul care stă
pe marginea unei ape
Mîine prin ochii mei vor trece alte femei
mult mai frumoase mult mai multe mult mai de neatis,
acum ele abia se nasc
Eu am stat cu Ginsberg la masă. Numele lui era scris
Cu litere mari pe chiar faţa de masă. Cei
Care ieşeau de la Guggenheim se opreau să ne salute şi-mi
Citeau numele cu glas tare. În Manhattan nu sunt tramvaie
Acum ştiu cum va fi, toţi vor fi foarte departe
şi nici nu vor afla prea curînd,
aşa cum ştiu că de mult m-au şi îngropat şi mi-au mutat mormîntul
în vreo mie de locuri,
Astăzi n-am băut nimic şi a fost bine,
la fel de bine ca şi cum aş fi băut şi aş fi adormit
într-o căpiţă cu fîn, nicio deosebire,
mîine va fi la fel, mă voi trezi
Spaima fusese ucisă în foc.
Găsea un canal nevăzut şi trecea
Să reînvie în ape.
Spaima fusese ucisă în ape.
Omagiu poeziei lui Geo Bogza
Ne-am temut de furtună precum se tem râşii,
Când puşca aud bubuind,
Nu există niciodată suficient timp în clipa cînd
printr-o fantă te priveşte celălalt om inexistent
pe care nu-l vezi, doar
el te vede cum tragi storurile la ferestrele unei case
Stau întins pe o bucată de pămînt
lăsată moştenire de mama,
pe ea cresc în continuare pomi,
înfrunzeşte via,
A venit la mine
joi
să mă vadă
vineri