Ninge sau poate plouă
peste un cîmp de cadavre.
Ninsoarea e neagră și umedă,
ploaia e neagră și rece.
Mergeau și mersul curgea din trupul lor ca niște
lacrimi. Tălpile, dacă se puteau numi într-adevăr
tălpi ceea ce vedeam eu, le picurau pe solul ni-
sipos, fiind absorbite pe loc de acel pămînt arid
Am văzut fecioare înalte
cu sîni albaștri și cearcăne verzi
aruncîndu-și pruncii
în fîntîna apusului.
Trece un om despicat în două
pe o stradă într-adins înfrigurată.
Bărbatul e înalt și poartă
o mantie albă cu glugă.
Unde sunt miresmele,
Cocorii, catapetesmele?
Cine e hoțul, cine e blestematul
Care ne-a jefuit satul?
Vraciule înfricoșat,
surd, olog și gușat,
arată-mi comorile tale
înalte, pătrate, ovale.
Noaptea caldă... noapte, pasăre nocturnă,
Aripa de neguri grele și-a lăsat-o
Pe oraș ca un „Adio del Passato”
Fredonat într-o lagună taciturnă.
Stăm așa gravi, timpul ne plouă,
Cu destinul alături îmbătrânim;
Altă lumină, aer, lume nouă
Și călătorim etern către țintirim.
Lăsați licuriciul să vie
la pasărea din colivie
să-i aducă lumină sacră
în colivia acră.
Cine oare a murit
În orașul-ncremenit,
În orașul necăjit?
Bate clopotul a gol