Degetele mele, herghelii de iarbă,
Au brodat năvalnic frumuseţea vieţii,
Dintr-un râu de gheaţă au putut să soarbă
Izvorul iubirii, cum au zis profeţii.
Nu vreau să te trezesc , iubite,
E-atâta vară-n visul tău,
Iar soarele zâmbeşte galeş
Pe gura ce-o sărut doar eu.
În bazarul agitat
Mă strecor printre mormane
Ieşite din saci, de-a valma,
Pe pământul îngheţat.
Sunt pasărea ceas ce zboară alene
Curbând stalactite din timpul pierdut,
Minutele plâng, ascunse sub pene,
Cerând al secundei vremelnic sărut.
Bat clopotele vremii în turla din Moldova
Trezind din amorţire un paznic secular,
Îngenuncheat la capul părintelui cu slova
Nemuritor, veghează luceafărul hoinar.
iau aripile zdrenţuite de la ultimul zbor
umplu golurile cu bucăţi azurii de cer
din visurile mele
colorez gânduri fericite cu ele
Un înger am crezut că eşti,
Venit din vremurile-apuse
Când în lumina din poveşti
Dansau cuvintele nespuse.
Se încruntă cerul şi privirea-i rece
Îngrozeşte norii ce-mpietresc pe loc,
Speriată, luna, prin suflet când trece,
La pantoful vieţii îşi rupe un toc.
Când sufletul tău râde şi dulcea primăvară
Răsfiră peste lume parfum de floare rară,
Să-ţi aminteşti, copile, când iarna ţese gerul-
Prin stratul de zăpadă răzbate ghiocelul.
Tu , floare a iubirii, petala ţi-o privesc
Cu jindul celui simplu ce vrea un colţ ceresc,
Cerând, o clipă numai, să te cuprindă-n braţe,
Cu disperare-n suflet de tine să se-agaţe.