actrița visa ultima scenă
în care costumul ce-l purtase o viață
se destrăma în lumina subțire a reflectoarelor obosite
câțiva greieri aplaudau
caravana durerii trecea încet pe drumul cu oase
opri în fața omului care aștepta la răscruce
apoi plecă mai departe purtând noua povară
ca pe o izbândă în fața morții
plecat în lumina asfințitului
un om și-a întors o clipă privirea spre mine
mi-a tresărit gândul rătăcit prin trecut
zgomotul pașilor săi se contopea cu
mi-ar fi plăcut să pot pleca
din noaptea violetă în care privirea
de foc a unei stele tăia lumea în două
mi-ar fi plăcut să pot să te prind în palmă
în fiecare zi mai scriu un cuvânt
pe care nu ți l-am spus încă
te privesc cum respiri
cum clipești
într-o gară pustie așteptam un tren care nu mai venea
priveam printre copacii uscați cerul senin
nico metaforă nu-mi îndulcea așteptarea
niciun sunet nu-mi estompa bătăile inimii
era vremea impresionismului apărut
dintr-o greșeală de tipar a ștanțelor grăbite
ne strângeam sub pălăria veche a lui Monet
și acordam la întâmplare contradicția unei zile
Mi-alunecă pe brațe meduzele de sticlă,
spectral îmi pare dansul în care m-au primit,
mă scufundam în noapte, dar cineva îmi schimbă
evanescența caldă c-un aspru răsărit.
flori de liliac purtate de vânt -
la nunta de argint mirii zâmbesc
adina v.
cartea cu care n-am vorbit o vară întreagă
și-a inchis coperțile a protest
am vrut să-i schimb titlul
dar mi-a dat peste mână cu un dicționar