Pe când în umbra din oglindă
metamorfozele clipeau,
doar sunetul dintr-o secundă
măsoară pașii ce treceau
Prin coridoare sumbre cresc florile tăcerii
păzite de o gloată de gânduri ce privesc
spre colțurile-n care un deget de lumină
pictează ramuri zvelte pe care muguri cresc.
Cândva, uitasem ce înseamnă să ai pe umeri stele, cer,
să fii un zbor care plutește spre orizontul prizonier
în cartea unde dorm în pagini culori ce parcă nu au loc
în lumea rece de afară unde a fi e doar un joc