Vremuri grele, se scumpeşte sarea,
Se scumpeşte oul în găină,
Dacă vine liberalizarea
Şi viţelu-n vacă se închină.
A țipat în somn cocoşul
Vrând găina să-şi dezmierde,
Cade Împăratul Roşu,
Vine Împăratul Verde.
Sfidăm democraţii originale,
Ne punem pofta de putere-n cui,
Tăticul nostru este Caragiale,
Noi suntem personaje de-ale lui.
Doamne, toamna e a noastră, după-atâtea triste lupte,
Cad trezorerii rănite peste frunzele corupte,
Caii morţi ai altui secol intră brusc în barieră,
Cei avuţi sunt foarte sceptici, cei fără nimic mai speră.
Aşa îi ştiu de când eram copil,
În podul casei gângurind întruna,
Mâncând din palma omului umil
Și anunţând, prin picoteală, luna.
Senzaţie de greaţă peste tot,
Se desfrunzeşte calcarul din oase,
Nici oamenii, nici câinii nu mai pot
De gustul rău de lanţuri să se lase.
Toate s-au întors, deodată,
Nimeni viața nu-și mai știe,
Un izvor de apă vie,
Trage seceta pe roată.
O, tragic-vanitos cocoş de munte,
Nici n-ai cânta, atunci când cânţi, prea rău,
Nici n-ar putea ceilalţi să te înfrunte,
În plin şi dulce cucurigul tău,
Bătrân ceasornicar, adus de spate,
Ce vrei să mai repari cu mâna ta,
Când, nici o oră bună nu mai bate
Şi secundarul cade pe podea?
Sunt urme de vin roşu pe zăpadă
Ori s-a tăiat un gât de porumbel,
O ghilotină a ştiut să cadă,
Să-mprăştie tot sângele din el.