Când ai o suferință
roagă-l pe domnul
și pune-ți o dorință,
așa poți găsi ceva neașteptat,
Se prind în lanț anii unul după altul,
Te uiți cum trece viața ta-n zbor,
Te pregătești pentru a face ușor saltul,
Să poți merge din nou la izvor.
Mă pierd în mulțimea de mângâieri astrale,
uitându-mă la luna plină ce luminează cerul,
iar stelele sclipitoare apar pe lângă ea strălucind
ca pietrele nestemate.
Am văzut că iubirea vine spre seară,
Aduce căldură-n gândurile mele,
Când pe-ntuneric licuricii cântă iară,
Și-aprind mici luminițe-n toate cele.
Uite, vine seara iubirii peste lume,
Când soarele se-ascunde după clădiri,
Te pierzi uitându-te dintr-o zonă anume
Și-ecoul răsună-n larg spre ziduri.
Pe planeta noastră nimic nu e perfect,
dar totul e creat cu inteligență,
nici o omidă nu e perfectă,
ea până la urmă se transformă-n fluture,
Gândul mă duce negreșit
La o veche prietenie,
Copiilor le-am povestit
Cum era-n copilărie.
În mintea mea adun tot ce era de la-nceput,
tot ce-am simțit și am trăit alături de tine
și mă întreb ce-am făcut în inima ta de-am încăput,
cu zâmbete și iubiri că nu au fost puține.
Mă trezesc dimineața,
dar iubirea mea tace pentru tine,
răsăritul are nori și frig,
iar printre lacrimi, durere și deznădejde,
Deschide fereastra
să între aerul curat dimineața,
iar în același timp mirosul cafelei
să între-n camerele tale