La cât
La cât ești de lumină,
La cât ești de frumoasă
Ai crede că se-nchină
Mi-e tare dor
Sub gheara iernii crunte
Cu tot prăpădul de afară
Tu es
Ești raza care înverzește
Câmpurile și copacii
Și lacrima ce învelește
I
Trece luna peste bolta
Ceriului de nestemate
Cu-argintatul ei spectacol
Liniște
Somnul greu, domol coboară
Peste pleoapele-ți trudite
Copiii pâinii
Cu mâini trudite, cum le au,
Scăldate-n glia din ogor
Lumea bună
Dacă într-adevăr există viață
Și nu al morții e sfârșitul
Boala cea mai grea
Mă roade aprig timpul
Mă uită carnea mea
Dilemă
Un bogat dintre aiceia ce averilor slujesc
Într-o zi purtându-și fala și înaltul rang domnesc
Timpul
Destrămatu-s-a degrabă
Visul alb al tinereții