Există o Zonă ai cărei Ani
Nu-i Solstițiu ce să-i despartă –
A cărui Soare zidește veșnice-Amiezi
Și perfecte-Anotimpuri așteaptă –
Lucrurile ce nu se întorc, sunt multe –
Copilăria – câte-o Speranță – Moartea –
Ca și Oamenii, Bucuriile pleacă la drum –
Și rămân departe –
Vânt de promotoriu: n-a fost oare
fruntea-i ca un lucru luminos?
Vânt opus de vietăți ușoare,
întrupând-o unduios
Când zeu-n lebădă intra c-un gând,
se-nfiora, aflând-o-așa frumoasă,
și, tulburat, simți că-n ea se lasă.
Dar îl purta înșelăciunea-i, când
Se duce nava, singură
În liniștea serii.
Câteva lumini se zăresc
Lună,
Pana cerului,
Velină,
Insensibilă,
Beppo – strofă – XCI
Sorbiră deci cafea, această zeamă
Iubită și de turci și de creștini
Beppo – strofă – LXI
Zeul din nord, cu-al lui ciocan de sloi
Lui Bonaparte oastea i-a zdrobit,
Beppo – strofă – XXXI
Din neam de conți, el cunoștea deplin
Beppo – strofă II
Când noaptea-și zvârle mantia cernită