Să găsești, e Actul întâi,
Al doilea, să pierzi,
Al treilea, o Expediție
După „Lâna de Aur” –
E-o Artă-a ști-n Sufletul tău
Cu Sufletul să conversezi
Și în Compania Tăcerii
Un Aer Festiv să păstrezi
Slujirea – fără Speranță –
E cea mai duioasă, îmi pare –
Neavând nimic s-o susțină –
Vreo Restricție – ori Răsplată mai mare –
Patru Pomi – pe-un Pogon singuratic –
Ce fără vreun Plan și nici
Rost, ori Acțiune Vizibilă
Dăinuie-aici –
Acesta-i un mugur de Creier –
Italic grăunte – cazat –
De Soartă-ori Hazarduri în Spirit –
Ca să fie fructificat –
În Cearcăne de Ochi închiși
Citea ca-n Foi de Carte
Patetice Povești – deși
El nu s-a plâns vreodată,
Mă leagă – eu tot voi cânta –
M-alungă și Mandolina mea
Tot va suna mereu –
Prea puțin era să mor pentru tine,
Și cei din urmă Greci o făceau.
Să trăiești, Iubite, costă mai mult –
Eu și asta ți-o dau –
Colinele-s silabe de Purpur,
Povestesc Aventurile Zilei
Unor Pâlcuri de Continente
Ce tocmai se-ntorc de la Școală.
Auzeam, de parcă n-aveam Ureche
Până ce un Cuvânt Vital
Făcu tot drumul de la Viață la mine
Și-atunci am știut c-auzeam.