Victorios a fost, puternic domn el,
Dar cel dintâi dintre uzurpatori
A fost al nostru, înțeleptul Cromwell,
Când tronul fu, gonind pe dictatori,
Doi ani el în aceeași zi a-nvins,
Și în aceeași zi, și-aceeași lună,
Lințoliu moartea peste el a-ntins,
În alt an... N-a vrut soarta să ne spună
Iar tu, Statuie-a groazei, ce exiști
În nudă, austeră majestate;
Tu ce văzut-ai cum, cu ochii triști,
Lovit de asasine mâini armate,
Și tu, lupoaica, doica Romei sfinte,
În țâțele de bronz, chiar și lovită
De trăznet, lapte de vitează ginte
Se pare că mai ai – și neclintită,
Da,-i alăptezi, dar stirpea lor de cremeni
S-a stins... Le cresc orașe din mormânt;
Cei înfricați de ei, vrând lor asemeni
Să fie, pe-a lor urmă tot călcând,
Căci de mărirea-i falsă mult orbit,
El, vrându-se un Caesar de-altădată,
Un Caesar avortat s-a dovedit
Și-n alt tipar plămada-i fu turnată;
Un Veni, vidi, vici!... Cestălalt,
Vrând vulturii francezi în aprig zbor
S-o ia nainte-n iureș de asalt,
Ca șoimul cel dresat de vânător,
Voia, pe lume, totul, sau nimic!
N-a așteptat ca moartea să-l doboare;
Un Caesar ar fi fost peste un pic,
Al cărui colb îl calc eu în picioare!
Ce fruct rodește stearpa existență?
Simțiri sălcii, minți slabe, scurtă viață
Și-ascunsa Adevărului esență,
Ca perla-n scoici... În datini toate-ngheață;
Mizeria-și târăsc din veac în veac,
Din tată-n fiu, mereu, și mândri mor
De jugu-înjositor... Diată fac,
Lăsând copiilor mânia lor.