Un Veni, vidi, vici!... Cestălalt,
Vrând vulturii francezi în aprig zbor
S-o ia nainte-n iureș de asalt,
Ca șoimul cel dresat de vânător,
Voia, pe lume, totul, sau nimic!
N-a așteptat ca moartea să-l doboare;
Un Caesar ar fi fost peste un pic,
Al cărui colb îl calc eu în picioare!
Ce fruct rodește stearpa existență?
Simțiri sălcii, minți slabe, scurtă viață
Și-ascunsa Adevărului esență,
Ca perla-n scoici... În datini toate-ngheață;
Mizeria-și târăsc din veac în veac,
Din tată-n fiu, mereu, și mândri mor
De jugu-înjositor... Diată fac,
Lăsând copiilor mânia lor.
Nu de credinți vorbesc... Ele-au rămas
O treabă între om și Dumnezeu,
Ci de ce zi de zi și ceas de ceas
I-apasă tiraniei jugul greu
Pot doar tiranii tiranii să-nfrângă?
Nu-s campioni ai libertății-n lume,
Ca în Columbia ce, virgină încă,
O Pallas izvodit? Oare anume,
Varsă, de sânge beată, crime Franța,
Și saturnaliile-au fost fatale,
Căci Libertății i-au strivit speranța;
Orori, ambiții mari imperiale
Dar zdrențuitul steag, o, Libertate,
În contra vântului ți-l porți, tot sus,
Și glasul tău de trâmbiță mai poate
Suna, după furtună, nesupus.
Un turn văd, ca o veche fortăreață
Ce ar putea o armie să-nfrunte,
Tot învelit de-a iederei verdeață,
Cu câteva creneluri doar pe frunte.
Dar cine-a fost ca-n vremea de demult,
De i-i palat mormântul? Fosta castă,
De-un rege demnă, ori chiar și mai mult,
A unui cetățean roman nevastă?