De ce și cum – nu știm... Vedem noi norii
Din care-n suflet, fulgere lovesc?
Lovirii lor doar îi simțim fiorii
Și negrele lor urme-s chin drăcesc.
Dar razna sufletul mi-o ia... Revină,
Să meditez la ce-i sub colb pe lume,
Eu care-ntre ruini, sunt o ruină.
Vestigii de imperii și renume
Alcătuiau republică de regi
Ai Romei cetățeni... Erai, frumoasă
Italie, grădina lumii-ntregi,
În arte și-n minunății mănoasă.
Răsare luna... Soarele-n apus,
Cu luna bolta încă o împarte.
Friulicii-Alpi, cu vrajă de nespus,
Privirea o îmbie de departe,
O stea îi stă alături, stăpânind,
Din boltă, jumătate împreună –
Cât peste Alpii Rhetieni se-ntind
Solare raze încă în cunună,
La ceasul minunat, de dulce-amurg,
Sclipiri de lună și de-apus de soare
Topite-n magice nuanțe curg.
Dar iată, noaptea prinde să coboare;
În Arqua e un mormânt: pe patru
Piloni e-un sarcofag cu oseminte,
Cu-al Laurei poet și idolatru.
Vin iubitori ai harului fierbinte
Azi, văduvă,-Adriatica îl plânge
Pe Doge, și nu-i an de mireasă;
E-un Bacentaur rupt de vremi nătânge
Podoaba ei de văduvă crăiasă.
Azi calcă cizme austriece unde
S-a umilit un șvab... Străvechi regate
Provincii sunt... Orașele fecunde
În legi, cândva,-s în lanțuri ferecate.
Sunt în San Marco roibii lui de-aramă,
Cu frâul daurit lucind în soare,
Dar ce-a spus Doria debunăseamă,
S-a împlinit, căci sunt în frâu! Din mare